Drumul meu în cel mai provocator rally-raid din lume

Raliul Dakar este cea mai dificilă competiție de anduranță din sporturile cu motor, iar istoria sa a început în decembrie 1978. Thierry Sabine, inițiatorul proiectului, se rătăcise cu câteva luni înainte în Deșertul Libian și, în urma acestei aventuri, i-a venit ideea organizării unei competiții care să traverseze mai multe țări, să fie un prilej de a descoperi peisaje și culturi, să te pună la încercare și să fie cu adevărat o provocare pentru participanţi și un vis pentru spectatori.

Prima ediție a pornit din Paris, în decembrie 1978, și s-a încheiat pe malul Lacului Roz de lângă Dakar, capitala Senegalului. Acest loc a devenit tradiționalul finiș al raliului, ulterior competiția luând chiar numele de Dakar.

În 2006, Zsolt Szilveszter mi-a propus să particip la Raliul Dakar – el concurase în ianuarie, iar cu un an înainte, Romeo Dunca deschisese drumul participărilor concurenților români. Practicam deja enduro și endurocross, concurasem și la Red Bull Romaniacs, însă nu părea posibil să ajung la Dakar. Am început pregătirile, am fost în Tunisia câteva zile la un antrenament în nisip – atunci am mers și pentru prima dată în Africa –, iar în ianuarie 2007 eram pe podiumul de start din Lisabona, ca membru al Mol Dakar Team (echipă multinațională formată din concurenți din România, Ungaria și Slovacia). Tot în acel an a început și drumul lui Marcel Butuza în Dakar. După startul din Portugalia a urmat traversarea Mediteranei și etapele din Maroc, Mauritania, Mali și Senegal și cel mai emoționant finiș, sosirea pe malul Lacului Roz. Aveam doar 22 de ani. Am încheiat pe locul 46 primul meu Dakar și speram să îmi îmbunătățesc timpii în anul următor.

Nu a mai fost să fie însă. Din păcate, Dakar 2008 a fost anulat chiar în ziua în care eram în Lisabona și făceam verificările tehnice care preced startul. Atunci am fost patru români participanţi la categoria moto: eu, Marcel Butuza, Alex Gârbacea și Romeo Duicu.

În 2009, am mers în America de Sud pentru primul episod din acest al doilea capitol al istoriei Raliului Dakar. Ca membru al Vectra Racing Team am luat startul alături de Marcel și Romeo. Îmi aduc aminte cât de mulți oameni au participat la startul festiv din Buenos Aires. După spusele organizatorilor, în jur de 1 milion de spectatori au venit să ne vadă doar în primele zile. Din păcate, în etapa a doua am căzut în timp ce încercam să depășesc un quad. Praful mi-a îngreunat vizibilitatea şi, în urma căzăturii, mi-am fisurat clavicula.

Am revenit la Dakar în 2011. Atunci am rulat în Argentina și Chile, iar raliul a avut aproximativ 10.000 de kilometri. În acea ediţie am concurat pentru prima dată în Deșertul Atacama și am obținut prima victorie la clasa Maraton: motocicleta îşi păstrează în mare parte configuraţia de la constructor și nu ai voie să schimbi foarte multe componente în timpul raliului. Este o clasă dificilă pentru că trebuie să îți și menajezi motocicleta. În 2011 am obţinut al 17-lea timp în clasamentul general, iar în 2012 am încheiat pe locul 39.

Pentru mine, Raliul Dakar este un mod de viață. Din păcate, nu am găsit bugetul pentru a concura în 2013 și în 2014, iar revenirea la Dakar, în 2015, a fost incredibilă. Pentru acest lucru trebuie să mulțumesc companiei Autonet. În acea ediție am mers pentru prima dată în Bolivia și a fost foarte dificil din pricina altitudinilor foarte mari. La finalul celor 13 probe speciale, am reușit să câștig al doilea trofeu de la clasa Maraton și să ocup locul 21 în clasamentul general.

În 2016, când raliul a ajuns doar în Argentina și Bolivia, am reușit să obțin cea mai bună clasare la general: locul 14.

Un an mai târziu am mers în Paraguay, Argentina și Bolivia – a fost o ediție a extremelor cu caniculă și temperaturi care nu depășeau 10 grade C. Atunci am concurat și la aproximativ 5.000 de metri altitudine în Anzii din Bolivia. În 2017, am obţinut al 17-lea timp în clasamentul general.

În Argentina și Bolivia am concurat și în 2018. A fost o ediție foarte grea, chiar cea mai grea din America de Sud. Locul 23 nu este chiar cel pe care mi l-am dorit. Dar este un rezultat extraordinar, având în vedere că an de an apar concurenți tot mai puternici, cu motociclete foarte performante.

Pentru ediția 2019, cea care s-a dovedit a fi și ultima din America Latină, am decis să concurez la Malle Moto – Original, clasa la care nu este permisă asistența tehnică și îți pregătești singur motocicleta în fiecare seară. Din păcate, cu o lună și jumătate înainte de start mi-am fracturat humerusul drept și chiar s-a pus problema să nu iau startul. Totuși am încercat. Eram pe locul 3 la Malle Moto când am căzut în antepenultima etapă și, cu toate că am încercat să-mi protejez brațul care era încă în faza de recuperare, m-am lovit și mi-a fost imposibil să continui.

Dakar 2020 reprezintă un nou capitol în istoria raliului – primul în care
am concurat în Arabia Saudită. Un deșert pe care aproape cu toții abia îl
descoperim și care s-a dovedit extrem de casant, cu locuri care amintesc de
edițiile africane și cu dimineți și nopți extrem de reci. În jumătate dintre
probele speciale am pornit la temperaturi mai mici de 5 grade Celsius.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care de-a lungul anilor mi-au fost alături în echipa de asistență tehnică: Laszlo Olah, Szabolcs Racz, Romeo Duicu, Liviu Butuza, familiei, tuturor partenerilor și prietenilor care m-au susținut în această aventură care a făcut să fiu inclus în lista „Legends of the Dakar Rally“ participanților cu minimum 10 ediții la activ.